SHATOR FASHION SCHOOL – LOCUL UNDE TALENTELE PRIND ARIPI

SHATOR FASHION SCHOOL – LOCUL UNDE TALENTELE PRIND ARIPI

În Republica Moldova, croitorii şi designerii vestimentari sunt din ce în ce mai căutaţi, ţara noastră având nume sonore cu care ţara noastră se mândreşte. Fiecare succes are un început, care nu se uită niciodată. De formarea viitorior croitori şi designeri vestimentari se ocupă „SHATOR FASHION SCHOOL”, o altă afacere frumoasă, lansată de Alina Spătaru, la începutul acestui an.

Având studii în croitorie, Alina a început să coase la comandă, treptat specializându-se în coaserea rochiilor de seară și de mireasă. Aceasta rar când reuşeşte să-şi coase o haină, dar când o face, alege un model în care se va simţi comod şi de care nu se va plictisi peste ceva timp. 

Momentul când ai curajul să ieşi din zona de confort

Tânăra antreprenoare, după 8 ani de studii și 10 ani de activitate în atelier, a simțit că trebuie să facă o schimbare, să iasă din zona de confort pentru a progresa. A încercat încercat mai întâi să învețe câtevs femei meseria de croitor, iar rezultatele bune au încurajat-o să continuie, dar la un alt nivel.

“Îmi plăcea ceea ce făceam, dar cumva stăteam pe loc și-am înleles că trebuie să fac mai mult decât crearea rochilor. Treptat am descoperit și plăcerea de a preda și am înțeles că multor femei le-ar fi utilă o școală de croitorie și design. Fiind din domeniu, înțelegeam că, de multe ori ai nevoie de cineva care te va ghida și de la care poți învăța lucruri noi”, ne-a spus Alina Spătaru.

De la bun început a avut parte de multe cliente interesate, tinere care se pregătesc de universitate, femei care-și doresc o schimbare în viață, mame talentate care de mult visează să devină designeri vestimentari, dar nu au avut curajul să o facă până acum. De asemenea, aceasta speră că în viitor, printre cursanţi vor fi şi bărbaţi.
Aceasta știa foarte bine ce are de făcut. Aşa că, a închiriat un spațiu, care în foarte scurt timp a devenit neâncăpător, doritorii de a frecventa şcoala crscând de la o zi la alta. 

Despre investiţii, aspiraţii şi planuri

Alina avea un plan de afacere pentru start-up, care încludea mai multe cheltuieli pentru a se putea lansa. Astfel, primii bani pentru investiţie, i-a obţinut din vânzarea maşinii. Îi trebuia să plătească chiria spaţiului, să procure tehnica şi mobilierul necesar, pentru a crea o ambianţă plăcută şi lucrativă în şcoală. 

“La școală eu sunt responsabilă de cursul de croitorie, iar colegul meu, stilist de profesie, este responsabil să învețe femeile să aibă o gândire artistică, care este foarte importantă în domeniul designului vestimentar. Mai avem şi profesori care au programe utile de mentorat. Pe parcurs am format și un grup de cursante, alături de care schițăm creăm și coasem o colecție de piese vestimentare pe care o vom lansa la aniversarea afacerii, în februarie 2020, când școala va împlini 1 an de activitate”, ne-a povestit fondatoarea „SHATOR FASHION SCHOOL”.

Alina Spătaru planifică să organizeze un eveniment inedit, dedicat oamenilor care nu-și trăiesc visurile și nu au curajul să iasă din zona de confort pentru a se simți cu adevărat împliniți. Sursa de inpirație a Alinei este propria poveste de viață, în care a mai avut un vis – visul de a deveni o dansatoare de talie mondială. A dansat o perioadă de timp, dar din cauza unor probleme de sănătatea, a fost nevoită să renunțe.

“Îmi era interzis să fac mişcări active, iar după ce au trecut mulţi ani, îmi dau seama că modul de viaţă pe care-l duc este despre mişcare, activitate şi multă rezistenţă. De aceea, am decis să nu-mi neglijez pasiunea pentru dans şi planific să pregătesc un moment artisti, la aniversarea şcolii” , ne-a mărturisit Alina.

Un alt proiect este crearea unui curs video profesionist, care va include mai multe module. Este o modalitate comodă de frecventare a cursului on line, destinat, în special clientelor care o urmăres din România şi din alte ţări. 
Astfel, femeia de afaceri planifică să facă mai multe investiţii pentru a-şi dezvolta afacere. Aceasta este bucuroasă că are posibitatea să obţină aceşti bani în credit, cu condiţii avantajoase.

Femeile trebuie încurajate şi susţinute de bărbaţi

Alina Spătaru recunoaşte că întotdeauna a fost o fire ambiţioasă şi curajoasă, reuşind să-şi învingă fricile şi având încredere în capacităţile ei, inspirânduse mereu din istorii de succes. Cu toate acestea orice femeie puternică, are nevoie de încurajare şi susţinere din parte bărbaţilor. 

„Cunosc mai multe dezamăgiri ale femeilor, aripile cărora sunt tăiate de soţi, care nu cred în ele şi nu sunt pregătiţi moral pentru a-şi vedea soţia ocupată cu altceva. Eu mă bucur că soţul meu mi-a respectat decizia a deschide propria afacere, crede în mine şi înţelege că nu întotdeauna pot fi prezentă acasă. Iar copiii întotdeauna vor fi fericici vâzându-şi mama împlinită”, ne-a spus antreprenoare.

În afacere trebuie să începi cu ceva micuţ

Cu un an în urmă, Alina Spătaru nici nu bănuia că va reuşi în scurt timp să îniţieze propria afacere. Astăzi culege cu drag roada muncii sale şi este mulţumită că a ales o nişă bună pentru afacere.

“Uneori urmăresc cum se desfășoară lecția și nu-mi vine să cred că am reușit să realizez atâtea. Zilnic mă gândesc cum sa fac lucruri noi, mai bine, cum să mă extind. Contează foarte mult pentru mine să fii mereu informată, să investesc în dezvoltarea personală pentru a fi gata să generez idei care pot fi realizate cu succes”, ne-a povestit Alina.
Aceasta le sugerează femeilor să-şi exteriorizeze dorinţele şi dacă vor să devină femei de afaceri, să se informeze despre procesul de gestionare a businessului, să investească în cunoştinţe şi înceapă cu ceva micuţ. 

154 Голосов

VOTARE FINISATA

SHATOR FASHION SCHOOL – LOCUL UNDE TALENTELE PRIND ARIPI
SHATOR FASHION SCHOOL – LOCUL UNDE TALENTELE PRIND ARIPI
SHATOR FASHION SCHOOL – LOCUL UNDE TALENTELE PRIND ARIPI
SHATOR FASHION SCHOOL – LOCUL UNDE TALENTELE PRIND ARIPI
SHATOR FASHION SCHOOL – LOCUL UNDE TALENTELE PRIND ARIPI
SHATOR FASHION SCHOOL – LOCUL UNDE TALENTELE PRIND ARIPI
SHATOR FASHION SCHOOL – LOCUL UNDE TALENTELE PRIND ARIPI
SHATOR FASHION SCHOOL – LOCUL UNDE TALENTELE PRIND ARIPI
SHATOR FASHION SCHOOL – LOCUL UNDE TALENTELE PRIND ARIPI
SHATOR FASHION SCHOOL – LOCUL UNDE TALENTELE PRIND ARIPI
SHATOR FASHION SCHOOL – LOCUL UNDE TALENTELE PRIND ARIPI
SHATOR FASHION SCHOOL – LOCUL UNDE TALENTELE PRIND ARIPI
SHATOR FASHION SCHOOL – LOCUL UNDE TALENTELE PRIND ARIPI